Privirile tale albastre...



   Imi e greu sa iti scriu fiecare cuvant, fiind atent la vocea ta care sopteste usor in telefon. Atat de dor de tine... uneori, am impresia ca vocea ta imi face mai mult rau, adancind o durere care nu imi paraseste simturile nici in somn. Vreau sa te am mai mult timp aproape, sa te privesc, mereu...
   Iau fiecare zambet ca un cantec si fiecare cuvant ca o linie melodica mereu prezenta. Pentru mine, ambele fac pamantul sa se miste in jurul propriei axe.
   Privirile albastre... insisti!
   Opreste-te pentru o clipa si observa cum se opresc asupra corpului tau; descopera in linistea vocilor tale cum iti urmaresc buzele, ochii, fiecare clipit, in care caldura privirilor tale se odihneste.
   Priviri albastre sunt ochii care sufera in absenta atingerii mainilor tale, regretand fiecare nehotarare, in care iti pierdeau delicatetea. Aceleasi priviri care iti surprind zambetele si inocenta in toata fiinta. Fiinta mea...
   Privirile tale albastre! Nu voi avea niciodata nevoie sa it spun in cuvinte cat de mult te doresc, atata timp cat te voi putea privi...
   Priviri albastre, nimic mai mult, important e ceea ce vad, iar in ochii mei, esti doar tu...