Azi e o zi absurda. Tot ce credeam ca se va termina cat mai repede a continuat sa ne impinga de pe culmile viselor. O sa incep rapid, neavand dispozitia necesara unei ample descrieri.

     Vroiam ca azi sa fie o zi speciala. Am ales o ora tarzie pentru a ma putea bucura de tine in intunericul serii tarzii, asa ca am plecat grabit spre Muzeul de Arta. Aveam ca in fiecare zi un program de respectat, o anumita ora si destule planuri pentru cele 3 ore pe care le aveam la dispozitie.
     M-am oprit catre floraria aflata vis-a-vis de Biserica Catolica, unde am asteptat cateva minute intoarcerea unei vanzatoare, dupa care am inceput sa pun intrebari absurde si copilaresti: „E o intalnire normala… iau buchet sau doar un trandafir? Ii plac trandafirii…” ; „Ii place rozul. Iau un trandafir rosu aprins sau unul roz?” ; „Credeti ca o sa-i placa?Il puteti taia putin? Vreau sa i-l ofer mai tarziu, nu vreau sa il vada, il voi baga in ghiozdan!” .
Intr-un final am ales un trandafir roz, pe care l-am ajustat pentru a incapea in ghiozdan, dupa care am continuat intr-un ritm alert drumul catre muzeu. Am trimis repede un mesaj de atentionare si am asteptat… am asteptat, iar si iar. Dupa mai bine de ora, in care simteam nevoia sa rup fiecare banca din centrul Craiovei, reusind sa ma abtin. Vroiam sa plec in fiecare clipa, insa am decis de la bun inceput sa renunt la mine si sa iert, pentru a te putea maturiza si a-ti demonstra ca exista iertare, exista altruism si vise.
     E atat de greu sa explic, incat scrutez cauzele si notez efectele: ma dor ochii, capul,fiecare gand si intregul corp din cauza fiecarei decizii. Intr-un final ai ajuns, grabita, insotita de doua colege, iar eu am deschis absent ghiozdanul, ti-am spus sa nu iti iei ramas bun, nu va dura mult, ca trebuie doar sa iti dau ceva si apoi poti pleca. Am pus trandafirul in ghiozdanul tau, refuzand sa ti-l ofer in mana, asa cum ar fi fost atat de galant si de dorit. Ti-l oferisem in cel mai ciudat si dureros mod posibil, ascuns si lipsit de valoare, renuntand la orice multumire, plin de frustrari si nehotarare.
Eram vizibil enervat de rasul tau pueril, incercam sa imi calmez fiecare gest in timp ce iti explicam fiecare sentiment, cat ma simteam de dobitoc pentru ca asteptasem, pentru ca iti iertam alta necuvenita. Sper sa retii cum iti explicam toate astea sarutandu-ti fruntea, cum iti sopteam fiecare cuvant strangandu-te in brate, in timp ce, fara sa stii, ma intrebam de ce esti atat de calda.
     Probabil nu voi uita niciodata sa fiu atent la detalii. Te-am condus pana la semafoarele slab luminate ale intersectiei din fata hotelului Jiul, unde te astepta tatal tau. Inainte de a incheia, ti-am facut o promisiune, asa cum sunt dator la fiecare intalnire: Daca si data viitoare ma vei face sa astept 10 minute macar, ma vei forta sa iti arat cadoul pentru ziua ta mult mai devreme… Te rog, nu ma face sa regret ficare clipa si incearca sa iti faci mai bine temele.
     E a nu stiu cata oara, insa doar a doua oara mentionata pe blog… intarzii, nu ajungi, nu esti sigura de timpul tau si il consumi pe acel putin timp al nostru impreuna nici macar nu stiu cum. Toate par neclare si daca ai fi obiectiva, ti-ai da seama ca oricine ar fi renuntat pana acum.
     Renunt acum sa mai scriu pentru postarea asta. Inca nelinistit si destul de afectat de nepasarea ta… probabil o sa incerc sa adorm, iar totul imi va parea maine amintire indepartata. Ma mint…
     O noapte buna, macar, dupa o zi atat de dificila… Uneori, as vrea sa imi reiau viata, fara tine, la fel ca inainte, insa nu pot… esti singura prietena mai mica decat mine (la mai mult de 6 luni) si probabil ca nu te inteleg destul de bine. Daca dadeam mai mult pe la scoala, ma numeam tocilar, asa, poate sunt doar prea matur pentru a-ti intelege fiecare copilarie…

   P.S. : Trandafirii roz rezista mai mult…